GYNIA Cluj – Spital privat de Obstetrică și Ginecologie

Clinica GYNIA Cluj este un spital privat de obstetrică și ginecologie ce reprezintă o alternativă calitativă în acest domeniu. Membrii fondatori ai clinicii, ce provin din diverse clinici universitare clujene, doresc să realizeze servicii medicale prin intermediului conceptului european, dobândit datorită unor multiple stagii internaționale de formare profesională.

Inaugurată în anul 2008, clinica de obstetrică și ginecologie Gynia funcționează într-o clădire nouă, special construită în acest scop, ce corespunde standardelor naționale și europene din domeniu. Echipa clinicii Gynia este formată din medici și asistente cu experiență îndelungată în domeniu, fiind caracterizați prin seriozitate, implicare și profesionalism.

Clinica Gynia din Cluj își desfășoară activitatea cu respect față de paciente, încercând tratarea problemelor acestora cu empatie, și, oferind, totodată, o abordare personalizată, adaptată nevoilor fiecărei paciente în parte. Obiectivul clinicii este acela ca la ieșirea din spital a pacientelor, acestea să fie nu numai sănătoase, dar și mulțumite.

Clinica Gynia Cluj dispune de două secții de spitalizare continuă, de ginecologie și de obstetrică. Secția de ginecologie este echipată cu bloc operator, terapie intensivă și cinci saloane de câte două paturi, unde se pot trata diverse patologii ginecologice.

De asemenea, se efectuează operații clasice pe cale abdominala (histerectomii, chistectomii și altele), operații pe cale vaginală, pentru prolaps și incontinență, inclusiv montare de bandelete suburetrale, operații la nivelul sânilor, operații laparoscopice diagnostice (în caz de sterilitate sau dureri abdominale), curative (pentru sarcină extrauterină, chiste ovariene), dar și pentru sterilizare la cerere.

ȘCOALA MAMEI – GYNIA

Clinica Gynia Cluj, organizează cursuri perinatale pentru viitoarele mămici. În cadrul cursurilor sunt oferite îndrumari din partea cadrelor specializate: medici, moaşe, psihologi etc.

Fiecare curs este urmat de o oră de gimnastică a gravidei. Pe lângă exercițiile fizice adaptate sarcinii, importante în pregatirea organismului pentru susținerea travaliului, există și cursuri dedicate metodelor de relaxare și tehnicile de respirație menite să amelioreze durerea din timpul nașterii.

*Cursurile sunt gratuite
*Vezi program AICI
.

Clinica Gynia Cluj oferă întreaga gamă de servicii din sănătatea reproductivă prin cele trei secții ale spitalului:
AMBULATORUL | SECȚIA GINECOLOGIE | MATERNITATEA

În AMBULATOR se efectuează consultații ginecologice, obstetrice și neonatologice, consultații pentru sterilitate, colposcopii, consultații de examen citotumoral Babeș-Papanicolau, ecografii (abdominale, transvaginale, morfologice, tridimensionale), excizie condiloame mici, chiuretaje hemostatice și biopsice, avorturi spontane și întreruperi de sarcini la cerere.

TRAVALIUL are loc în saloane de câte o persoană, cu baie proprie și la care poate participa soțul sau un membru al familiei. La cerere, se poate realiza travaliul în apă și este disponibilă analgezia peridurală, pentru alinarea durerilor din timpul contracțiilor, astfel încât nașterea să nu fie un chin, ci un eveniment fericit din viața familiei. Saloanele sunt amenajate în sistem rooming-in cu două paturi de adulți și două de nou-născuți , ceea ce îi permite mamei alăptarea la sân în funcție de necesitățile copilului.

Echipa de medici GYNIA CLUJ:
  • Dr. Zsigmond Anna – medic primar OG

ORAR: L 16-20, Ma 9-13, Mi 17-20, J 9-13, V 9-13, S 9-12

  • Dr. Florescu Fulga – medic primar OG

L 12-15, Ma 15-20, Mi 14-17, J 8-14, V 15-20, S 9-14

  • Dr. Butnaru Alin – medic primar OG

ORAR: L 16-21, Ma 12-15, Mi 12-14, J 16-21, V 10-15

  • Dr. Majdik László – medic primar OG

ORAR: S 11-14

  • Dr. Zsigmond István – medic primar OG

ORAR: L 10-15, Ma 16-20, Mi 10-12, J 14-18, V 8-10, S 8-10

  • Dr. Rusu Diana – medic primar OG

ORAR: L 8-14, Ma 14-17, Mi 16-21, V 8-14

  • Dr. Iuga Dragoş – medic primar OG

ORAR: L 17-21, Ma 8-14, J 8-12, V 15-21

  • Dr. Lupan Cristina – medic primar OG

ORAR: L 13-15, Ma 8-12, Mi 10-16, J 16-20, V 14-16, S 12-15

  • Dr. Mampuya Aime – medic specialist OG

ORAR: L 15-17, Ma 17-18, Mi 13-15, J 14-15

  • As. Coroiu Dorina – consultație alăptare

ORAR: Mi 8-9, Vi 8-9

  • Dr. Rotariu Roxana – medic specialist OG

ORAR:L 8-10, J 8-9

  • Dr. Trăistaru Traian – medic primar neonatologie

ORAR: L 10-12, Ma 10-12

  • Dr. Andreica Sorin – medic primar neonatologie

ORAR: Mi 15-16

  • Dr. Pintea Dana – medic primar ATI

ORAR: L 17-18, J 17-18

  • Dr. Şamşodan Adriana – medic primar ATI

ORAR: Ma 9-11

  • Dr. Băltăreţu Simona – medic primar OG

ORAR: Ma 14-16, Mi 8-13, J 18-21, V 16-21

  • Dr. Vlad Ana – medic primar OG

L 8-10, Mi 19-20, J 14-16

  • Dr. Ştefan Diana – medic primar OG

ORAR: Ma 18-21, S 8-11

  • Dr. Harşa Bogdan – medic primar OG

ORAR: L 10-12, Mi 20-21, J 12-14

Servicii medicale GYNIA Cluj – Spital privat de Obstetrică și Ginecologie

  • Consultație (ginecologică, obstetricală, neonatologică și altele)
  • Consultație cu examen citotumoral Babeș-Papanicolaou
  • Consultație pentru sterilitate
  • Consultatie ginecologica de urgență
  • Ecografie abdominală trim. I., ginecologică
  • Ecografie abdominală trim. II-III.
  • Ecografie transvaginală
  • Ecografie morfologică fetală
  • Ecografie tridimensională 3D/4D
  • Ecografie Doppler
  • Aplicare D.I.U.
  • Aplicare D.I.U. Mirena
  • Extragere D.I.U.
  • Consultație cu ecografie
  • Colposcopie
  • Colposcopie cu biopsie (inclusiv examen histopatologic)
  • Naștere pe cale naturală
  • Naștere pe cale naturală cu analgezie peridurală
  • Naștere prin operație cezariană cu indicație medicală
  • Nastere prin operatie cezariană la cerere
  • Operații abdominale mari
  • Operații abdominale medii
  • Aplicare de bandelete vezicovaginale
  • Operații vaginale mari
  • Operații vaginale medii, conizatie, cerclaj
  • Operații vaginale mici
  • Excizie tumoră superficială benignă/biopsie cutanată
  • Excizie tumoră superficiala malignă
  • Internare de urgență o zi
  • Internare pentru supraveghere o zi
  • Implantare port cateter
  • Chiuretaj hermostatic și biopsic cu anestezi generală i.v.
  • Avort spontan trim. I (inclusiv sarcina oprită în evoluție) cu analgosedare
  • Avort spontan trim. I (inclusiv sarcina oprită în evoluție) cu anestezie generală i.v.
  • Avort spontan trim. II (exclusiv sarcina oprită în evoluție) cu analgosedare
  • Avort spontan trim. II (exclusiv sarcina oprită în evoulție) cu anestezie generală i.v.
  • Sarcina oprită în evol. trim. II (intervenție și 2 zile spitalizare)
  • Întreruperea la cerere a sarcinii săpt. 5-9 cu analgosedare
  • Întreruperea la cerere a sarcinii săpt. 5-9 cu anestezie generală i.v.
  • Întreruperea la cerere a sarcinii săpt. 10-12 cu analgosedare
  • Întreruperea la cerere a sarcinii săpt. 10-12 cu anestezie generală i.v.
  • Excizie condiloame mari
  • Incizie abces Bartholinian
  • Dublu test (ecografie și analize)
  • Triplu test (ecografie și analize)
  • Control ginegologic
  • Biopsie incizională diagnostică
  • Biopsie ganglionară
  • Sectorectomie mamară
  • Limfadenectomie axilară sau inghinală
  • Mastectomie sau sectorectomie cu evidare ganglionară în axilă
  • Histerectomie cu sectorectomie
  • Reconstrucție mamelon
  • Vulvectomie
  • Histerectomie lărgită
  • Internare de zi, internare la obstetrică patologică
  • Laparoscopie diagnostică
  • Laparoscopie operatorie
  • Sterilizare tubară pe cale laparoscopică
  • Cura eventrației
  • NST (CTG)

Date de contact: SC GYNIA SRL Cluj-Napoca


GYNIA Cluj – Spital privat de Obstetrică și Ginecologie,  este listat si in editia tiparita a

Ghidului Medical Cluj 2017-2018

Vizitat 7830 ori, 2 Vizite astăzi

Postat în Ginecologie-ObstetricașiMEDICINA

Tagged In ecografie cluj,ginecologie,gynia cluj,obstetrică,spital ginecologie cluj,spital privat cluj,zsigmond annașizsigmond istvan

Adaugă o Recenzie

Evaluați această postare făcând click pe stelele de mai jos:

 

Related Listings